Category Archives: Posturi

„Înapoi în viitor”

Toți oameniii sunt ciudați în felul lor.Pentru mine e ciudat să stau într-o cameră goală și să mă gândesc la atâtea lucruri încât să devin atât de derutată și să simt că e cineva aici cu mine și se tot plimbă.Și parcă nu am nici măcar o reacție adversă la chestia asta,din cauză că am atâtea în minte.
Astăzi pentru mine a fost o zi tare tâmpită.Am avut câteva clipe de fericire și apoi totul s-a prăbușit de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic.M-am consumat în doar câteva ore atât de mult că simt că nu am puterea să mai bat nici cu degetele în tastatură.De ce?Pentru că eu sunt atât de sentimentală,încât în unele clipe mi se pare că e nedrept ceea ce trăiesc.După atâtea chestii care mă supără,aveam pretenția și dorința să vorbesc cu cineva care să mă poată împăca cu gândul că e totul bine.Dar ca să vezi!Ai degeaba pretenții care nu-și au rostul,și tu crezi că totuși dacă îi păsa cuiva de tine,și te cunoștea destul de bine,stătea de vorba și te consola așa cum și tu ai făcut-o când a avut nevoie.
Sau poate trebuie să fiu mai tare,mai aspră și să nu mai las grăunta mea de bunătate să fie furată de câte cineva.Dar am considerat că e ceva normal să-mi doresc să stau de vorba cu persoana pe care o iubesc și de care nu mă satur,să îi comunic și lui lucrurile care pe mine m-au pus intr-o situație de disconfort.Dar cred că trebuie să am armele pregătite mereu,indiferent de orice situație.
Consider că e evident să mă doară aceste lucruri,întrucât eu nu sunt o persoană care și-ar da iubitul pe niște prieteni,dar în cazul de față simt că aici chiar se poate întâmpla chestia asta în care mă simt din nou ca un…,scuzați expresia „căcat în ploaie”..
Așadar nu am mai scris de multă vreme aici pentru că am vrut să închei acest capitol,dar se pare că acum chiar am avut nevoie să-i comunic blogului,dar și vouă,niște lucruri ce pe mine mă deranjează la această oră și de aceea,din cauza lor nu pot să dorm.Așa că am zis că decât să pierd timpul mai bine să mă consolez prin scris.
Oare cine pe cine minte?:)

Dragostea mea,ești capitol încheiat!

Bineînțeles că m-a lovit din nou.M-a dezamăgit,mi-a jucat sufletul în picioare,mi-a mâncat răbdarea de dor.Mi-a luat speranța la bine,mi-a luat ultimul gram de bine din mine.Mi-a adus ploi,mi-a adus lacrimi,mi-a adus odată un zâmbet perfect,visam să mă bucur mereu de el.Mi-a plecat capul,mi-a furat sufletul,mi-a furat chipul.
Mi-a fost înger,mi-a fost bucurie,mi-a fost speranță,mi-a fost totul.Ai fost 2 ani de bine,de rău,ne-am lovit,ne-am bătut în cuvinte,ne-am bucurat,m-am îndrăgostit cu adevărat.Mi-ai luat emoțiile,mi-ai luat dorința,m-ai dominat,m-ai controlat.
M-ai scuipat,m-ai alungat,m-ai lăsat să zac,să mor după tine.Dă-mi sufletul înapoi,dă-mi visele,dă-mi zâmbetul,dă-mi puterea,îmi vreau partea,dă-mi dreptatea.M-ai lăsat mută,mi-ai rupt sufletul,am continuat lângă tine.Dragoste eternă m-ai închis în lagărele singurătății,m-ai abandonat,dă-mi timpul înapoi!
Mi-ai dat căldură,m-ai îmbunat,m-ai ridicat,mi-ai stopat lacrimile.M-ai mințit,mi-ai călcat unde m-a durut cel mai rău.Am fost parte din planul tău,m-ai distrus.
Te iubesc,te urăsc,pot sau nu pot fără tine.Am nevoie de-o rază să mă îndrume,o picătură de uitare,de-un cer senin și plin de viață,de-o ploaie caldă,de-un om sincer.Dă-mi putere nu mă lăsa să pic mai mult,nu mă lăsa aici!Luminează-mi calea,spune-mi ce e bine,ce e rău.Spune-mi de ce-a fost lângă mine,ajută-mă să-nțeleg de ce nu mai este.Nu mă lăsa să plâng,spune-mi că n-am nevoie de lacrimi.Spune-mi de ce am nevoie.Spune-mi cum să trec peste toate,nu pot merge înainte.
Nu mă pot obișnui cu gândul că aici e frig și întuneric.Am învățat să am nevoie doar de mine.Urăsc că ești prezent în sufletul meu.
Mulțumesc că am oameni care mă fac să uit câteva momente,din rutina zilnică pe care o am.Vă mulțumesc că mă acceptați,că aveți grijă de mine,că mă aduceți pe calea cea bună.Vă vreau aproape mereu.În momentul în care nu am nicio ocupație,moment în care sunt singură și e liniște…e cea mai dură clipă pentru mine.Liniștea mă răvășește,îmi aduce aminte de toate lucrurile trecutului care acum mă omoară.Mi-e frică de acele momente,nu pot să dau nimic bun din mine când sunt cuprinsă de ele.
Trebuie să trec peste toate,tot ce mă leagă de ultimii 2 ani din viața mea care acum mi-au adus niște clipe de coșmar.Aveți grijă cum alegeți să iubiți și ce alegeți să iubiți.Nu vă implicați total,protejați-vă sufletul de oricine vă intră în el.Fiți mai reci,nu faceți pe placul nimanui.Cine vă iubește vă acceptă oricum ați fi: reci,serioși etc.Nu vă lăsați prinși în ghiarele dragostei,sunt foarte dure la final.Fiți ponderați,nici prea mult,nici prea puțin!Vă pup!

Love is the shit

De ce e atât de greu să uiți un lucru de care ești legat prin amintiri,prin sentimente,prin trăiri?Ești cel mai fericit om când îți câștigi dragostea după care ai tânjit atâta timp.Însă nu ne gândim cât de mult ne va durea,căci pe unul din noi sigur îl va durea destul de mult.Oamenii sunt perverși și lași,unii pleacă fără să lase vreo scrisorică pitită sub plapumă,alții ies din asta tot mână de mână.Prea puține cazuri în care persoanele rămân apropiate,cu o legătură foarte strânsă.De ce?Pentru că doare prea tare.E greu să fi normal cu o persoană cu care te-ai iubit ani de zile și cu care ai avut atât de multe lucruri.
Oare câtă lume este speriată de gândul finalului?Câtă lume se gândește în timpul relației frumoase,că și-ar putea pierde oricând partenerul din motive cretine?Poate spuneți că nu e normal să te gândești la partea urâtă când încă ai alături de tine persoana pe care o iubești.Poate spuneți că trebuie să lăsăm ce va fi rău de-o-parte.
Însă cred că trebuie să treci prin multe lucruri ca să porți în suflet o iubire mirobolantă.
N-am crezut niciodată în dragoste.Credeam și vreau să cred,că dragostea e doar un atașament.Dragostea e un drog pe care îl preferi în cele mai multe momente.E un drog pe care îl alegi și încet încet face ce vrea din tine.Te ridică,te coboară.E un joc simplu,dar totodată prea complicat.
N-ar fi fost mai bine să nu fi avut nevoie de acest sentiment?Și totuși ce e viața fără dragoste?Când simți prima oară gustul ei,al dragostei,nu mai poți să te desparți de ea!
De multe ori alegem ceea ce este greșit,pentru noi.Alegem asta pentru noi,pentru că ne este frică de ceea ce o să devenim fără persoana iubită.Cum spuneam dragostea într-un final te coboară,te lasă fără puteri.Nu poți să ai un zâmbet pe buze decât forțat.Și când pierzi pe cineva,gândești că golul tău din inimă nu va fi acoperit de nimeni decât după o vreme bună de timp.În acel timp nu mai ești tu.Se produce o transformare foarte mare.Nu poți să bei,să mănânci,să dormi,să râzi.Te închizi în tine,nu vorbești cu prea multă lume de ceea ce ți s-a întâmplat.Mai citești o carte ești ok dar după un timp ești din nou răvășit de amintiri,mai asculți o melodie și printre una bună cade piesa care te pune pe gânduri și te face să plângi.Orice faci să fie bine,nu se poate.Nu poți să te dezlipești brusc de tot,să nu te mai gândești la nimic din ce-a fost.Prietenii tăi te tot sună,tu ești prea incapabil să le vorbești așa că preferi să-ți închizi telefonul și să bagi o minciună cum că nu te simți bine sau ai treabă.Și vine ziua aia când trebuie să ieși din casă că trebuie să pleci la muncă,sau să-ți cumperi lucrurile necesare.Și bineînțeles că dai de oameni apropiați sau persoane care doar te cunosc și te întreabă de ce ai moaca aia…deci preferi să le spui că ai stat până târziu în fața calculatorului,făcându-ți un proiect pentru liceu sau mai știu eu ce.Până când vine cel mai bun prieten la tine și îți bate la ușă.Tu nu poți să faci nimic,ști că trebuie să îi deschizi că nu ai de ales,te duci repede și îți dai cu apă pe față și îi răspunzi zâmbind.Bineînțeles că se uită ciudat la tine și te întreabă dacă ești bine și de ce nu ai mai dat niciun semn.Dintr-o dată te-ngălbenești la față și te întristezi așa că începi să îi povestești care e faza cu tine.Îi spui și bineînțeles ști deja ce urmează „Dă-l mă dracu ști bine că sunt atâția pe pământ care te pot iubii mai mult ca el.Ști bine că nu meriți să fii supărată pentru asta!”.Bineînțeles persoanele care îți spun asta vor să facă orice să te scoată din stare,însă oricum ar spune-o ei,nu funcționează.Tu n-ai decât să te prefaci că ești mai bine,pentru ca prietenul tău bun să nu plece trist că nu a putut să te scoată din anumita stare.Așa că te prefaci până vine o zi în care ești nervos și îi spui „Degeaba încerci tu să mă faci să fiu ok,ști bine că nu merge.Încerci degeaba,nu am nevoie de nimic,lasă-mă să îmi văd de ale mele,și prietenia noastră să rămână de-o-parte.”.Și bineînțeles că rănești persoana care încearcă să îți fie alături și după ceva timp regreți așa că te duci și îți ceri scuze.Și rutina asta se repetă luni,ani până când uiți de tot ce te leagă de persoana iubită.
Într-un final îți pierzi tot prietenii și rămâi singur ca un bou,dar acum trist din motive că nu mai ai pe nimeni cu care să vorbești,nu mai ai nici un prieten bun!

Capitolul 1-Prefață pentru viitor

M-am hotărât deci o să anunț! De ceva timp m-am hotărât să-ncep să lucrez la o carte.Tot ce-o să scriu va fi legat de trăirile mele personale.
O să aflați niște capitole importante din viața mea,pe care le-am trăit pe propria piele.Deci nu o să fie nimic fictiv.
Personal,încă nu am o structură clară dar sper sa nu iasă ceva aberant.În fine,vorba aceea „tot răul spre bine”.
Cred că ceea ce o să scriu eu,va trage spre psihologie.E vorba de anumite perioade ale vieții deci totodată niște vârste fragile cu trăiri inconștient de periculoase.Este ceva adolescentin și tind să scriu asta pentru ca încă sper că mai sunt adolescenți cărora le place să asculte o persoană și să-i sfătuiască cu anumite lucruri.Încă cred în bunătate.
Am decis să parolez aceste fișiere,încât să nu le citească decât cineva care e cu adevărat interesat.Cine intră pe blog și se uită așa în mare cum arată,eu spun clar că nu are rost să se-nvârtă așa aiurea dacă nu citește.De aceea am spus că dacă cineva dorește să vadă aberațiile mele,să îmi lase frumos un email la adresa mvm_blog@yahoo.com și să-mi spună că dorește parola de la așa zisa viitoare cărticică.
Momentan nu am scris nimic în legătură cu asta.Vreau să mă surprind pe mine și să-mi surprind ideile într-un mod direct.
Știu ceea ce am de făcut în mare,dar nu e chiar ușor să faci o carticică așa brusc.Trebuie să ai un plan exact cu ceea ce vrei să apară acolo în fiecare părticică.Dar nu e problemă o să mă descurc eu cumva.
Capitolele or să apară mai rar sau mai des,depinde cum îmi pun ordinea de idei în funcțiune căci na,sunt zile bune în care poți să scrii ceva și zile în care ai senzația că nu ai nicio treabă cu chestia asta.
Când o să termin de scris ceea ce mi-am propus [toată] cartea o să apară în format electronic.În rest nu e nimic important de spus.Nu am vrut decât să știți ceea ce vreau să fac în curând.
S-auzim de bine!Doamne ajută!

Enigmă rezolvată

Timpul trece și mă lasă tot mai mută.Mă face să fiu tot mai plină de singurătate,plină de durere.Tot ce conta,era prezența omului ce mereu mi-a croit o cale mai bună prin încurajări,prin palme morale și niște bătăi mai dure de inimă.Mereu când mă cuprindea un somn adânc din cauza unei oboseli mult prea crunte,veneai să mă trezești și să mă faci să deschid din nou ochii cu mai multă putere de bine.
Mă simțeam parcă mai odihnită decât atunci când aș fi fost pe meleagurile unor vise cu prinți și prințese,ce mă orbeau cu strălucirea lor.Mă făceai să fiu mai fericită în fiecare moment al vieții.Cu bune cu rele,tot ce era de înfruntat,îl înfruntam.La un moment dat ticăitul ceasului bătea tot mai tare și brusc când m-am uitat la ceas trecuse cam doi ani de zile.
Din 17 ani din viața mea,acești doi ani au fost cei mai frumoși.Am avut numai momente frumoase care vor rămâne mult timp închise în mine,ceva ce e greu de șters.Am învățat ce înseamnă cu adevărat încrederea în cineva și cât de mult înseamnă să respecți o persoană cu sufletul.Prima oară în viață când am dăruit toate astea unei persoane,pentru că am simțit că se merită să fac asta.
Enigma mea a apărut odată cu întrebarea aia ce mă bântuie: „Totuși,oare chiar se merită să fac toate astea?!”
Dar,chiar de pare roz ceea ce spun aici,pe de cealaltă parte nu e nimic roz.Este greu să găsești persoana potrivită,d-apoi să îți împarți și totul cu ea.A fost și este mult pentru mine,dar greutățile sunt mai mari pe zi ce trece.Simt tot mai mult oboseala ce-mi trece prin oase.Parcă-mi taie cineva picioarele și-mi spune ca nu trebuie să mai merg înainte,trebuie să mă opresc odată.Îmi spune că e șansa mea,șansă la mai puține greutăți,sufletești cel puțin.
Uneori stau și mă gândesc și mă întreb de ce a trebuit să se întâmple așa?E greu să renunți la o persoană pe care o iubești și-am realizat asta pe pielea mea.Am momente în care îmi spun că n-am nevoie de nimeni.Eu voi fii lângă mine mereu.Doar eu mă pot iubii cel mai mult,și știu că pot fii sigură de asta.Îmi pot fii cel mai bun prieten fără să fiu rănită.
Tot ce-am învățat în acești doi ani,este că nimic și nimeni nu poate fii mai presus decât mine.În viață va trebuii să mă dedic mult mie pentru că asta e cea mai bună cale.Trebuie să vorbesc mai des cu mine,să mă întreb ce mă doare și care-s soluțiile pentru a elimina aceea durere.Pentru că pe nimeni nu interesează mai mult de alții,decât e el interesat de sine.
Iubiți mai puțin pe alții și iubiți-vă mai mult pe voi înșivă!

Înger și demon

Era odată un înger.Era de-un alb pur și de-o frumusețe rară.Se ridica mereu spre cer și strălucea mai mult decât o stea poate strălucii.Mereu aștepta să găsească pe cineva care are nevoie de el.Iubea să ofere ajutor,să fie acolo!
Și tot mai mult oferea ajutor,iubea foarte mult oamenii care erau lângă el.Vindeca suflete măcinate de orice fel de durere chiar dacă poate nu asta este rolul unui înger.El știa că trebuie să facă mult mai mult bine decât făcuse.Trăia pentru zâmbetul oamenilor și iubea fericirea.Într-o zi a întâlnit pe cineva care avea nevoie de fericire.Au trecut zile,săptămâni până a început să prețuiască tot mai mult un om.Era ca o rază de soare așa că îngerul i-a spus: „Tu ești raza mea de soare așa c-o să am grijă de tine întotdeauna!”.
Auzind asta,omul era fericit pentru că era iubit de-un înger.Dintr-o dată i s-a luminat calea și avea tot ceea ce visase.Într-o dimineață îngerul a vărsat o lacrimă.Era parcă mai fericit ca niciodată pentru că și el își găsise dragostea într-o rază de soare,o picătură de lumină.Nopți întregi a stat și l-a vegheat pe om dar îngerul niciodată nu putea fii văzut de către om.Parcă devenea tot mai trist și mult prea singur.Vorbindu-i omului mereu,acesta îi povestea durerea pe care o are în suflet și-n același timp dragostea ce i-o poartă.
Din cauza frigului,îngerul a plecat și se făcea tot mai întunecat.Omul îi simțea lipsa din ce în ce mai mult și-l tot aștepta să vină din nou în calea lui.Îngerul s-a întors și a decis că trebuie să i se arate omului.Acesta a așteptat o noapte întreagă,până ce omul s-a trezit.Când a deschis ochii,era o lumina mult prea puternica și devenea totul în ochii lui mult prea neclar pentru a vedea.Îngerul i-a spus: „Sper că acum înțelegi de ce nu m-am arătat până acum.Vreau să știi că iubirea pe care eu ți-o port,este lumina ce mă luminează și mă ridică tot mai mult spre cer.Tu ești cel care îmi oferi putere,așa că cu cât te iubesc mai mult cu atât lumina devine mai puternică!”.
După spusele sale,îngerul a plecat neștiind ce rău îi poate face omului.Peste puțin timp îngerul a întâlnit un demon.Ei se puteau vedea,iar îngerul a spus că e un fenomen inexplicabil.
Între timp omul a rămas orb și mai voia să-l audă măcar o singură dată pe înger,să-i spună tot ce-l doare pe el.A trecut timpul,omul era tot mai singuratic…nu își mai permitea nici măcar să vadă.Pentru el totul era trist și întunecat,dar tot mai spera.Și spera că îngerul se va întoarce și din întuneric îi va da lumina de care are nevoie.
Între timp îngerul s-a întors la om spunându-i că el și-a găsit fericirea.I-a povestit că a găsit pe cineva cu care se poate atinge și se poate vedea…și sentimentele ce le avea el pentru om acum nu mai sunt.
Omul a încercat să-l înțeleagă,dar nu se putea obișnuia cu ideea.El știa că ceva e schimbat la înger,că niciodată nu a fost așa și că mereu s-a gândit la oameni și la fericirea lor.
Îngerul se lăsa tot mai dominat de către demon.Era negru și urat și pe zi ce trece devenea tot mai rău.Nu mai era pur și alb,iar aripile îi erau tot mai frânte.Acesta trăia fericit în iadul demonului.Demonul devenea tot mai puternic prin cucerirea îngerului.Până când demonul i-a spus îngerului că trebuie să-l cunoască pe om,ba chiar trebuie să facă asta pentru fericirea lor.Îngerul când a auzit a fost de acord așa că s-au dus să-l viziteze pe om.
Ajunși acolo,omul visa tot mai urât și era din ce în ce mai speriat.Acesta îi spuse îngerului: „De ce ai ales acest drum întunecat și demonul ăsta negru?Ce-ai făcut cu fericirea pe care mi-ai promis-o?”.
Îngerul căzut îi spuse omului că așa i-a fost soarta și că fericirea pe care i-a oferit-o,acum a fost dată demonului.
Omul a fost singur foarte mult timp până când a devenit foarte avar.Când a întâlnit din nou un înger,l-a alungat și i-a spus: „Nu mai cred în fericirea voastră!Pentru iubirea unui înger am ajuns să fiu orb și să urăsc tot ce mă înconjoară.Fericirea mea a avut preț,iar acum nu vreau să plătesc alt preț pentru a putea avea un zâmbet pe buze…”.
Auzind asta,un înger i-a fost mereu aproape indiferent de durerea pe care o purta din cauza omului.L-a vegheat și i-a fost aproape când i-a fost mai greu,fără ca omul să știe.Însă prin tot ce trecea,trecea mult mai ușor și greu mai lăsa capul plecat.
Fiecare avem un înger.Trebuie doar să credem în el.Altfel o să ne domine demonii!

Nu-ți pierde speranța

E groaznic să-ți fie silă să te trezești în fiecare dimineață pentru că locul tău nu e acolo.Tu știi că nu trebuie să fii singur în patul ăla,nu trebuie să fii în casa aia.Și-ncepi și-ți pui întrebări și te macină tot felul de gânduri și apoi nu te poți oprii fără să te gândești pentru ce mai lupți.Ți se face rău,începi și plângi și te simți al dracu de singur pentru ca numai tu știi ce se petrece.
Lumea te vede schimbat și fizic și moral.Moral,ești la pământ pentru că nimeni nu poate să te ajute ca persoana aia care nu mai este lângă tine.Ai slăbit pentru că trăiești un stres de care nu poți să scapi de vreun an și ceva.Nu mai ai poftă de mâncare,nu mai ai poftă decât de un singur lucru: să pleci acolo unde știi că ți-e bine ție.
Și-ai vrea să pleci,însă baniii sunt mereu o problemă.Ție nu îți rămân decât niște vise în care tu tot te lupți și speri să ți le îndeplinești.Dar nu poți pentru că ești slăbit și începi să gândești tot mai negativ.Și lumea tot încearcă să fie acolo cu tine spunându-ți că va fii bine,dar totul depinde de tine.Pe tine nu te ajută cu nimic toate spusele lor,tu știi foarte bine că nimic nu va fii roz.Totul va fii întunecat și este de când a început așa: Ai cunoscut o persoană,te tot ajuta psihic/moral,ai început să ții la ea,mai apoi sentimentele au crescut și ai ajuns s-o iubești și să simți că ea trebuie să fie mereu lângă tine să-ți lumineze calea,să fie acolo.Dar problema e că tu vezi poate o dată/de două ori pe an persoana aia și asta te tot omoară.De ce nu poți fii acolo unde ți-e bine și ție?Înebunești și vrei să alergi 60 de km ca să ajungi acolo s-o strângi în brațe,să-i strângi mâna și să ai o zi fericită în care vei uita de absolut totul.Pentru că nu ai mai putut,ai plecat.Știai că locul tău l-a luat altcineva sau așa simțeai,tu nu mai erai de mult ca înainte,nimic nu mai era ca înainte.Așa ca ai plecat cu capul în jos,trist,fără putere.Timpul trecea și erai tot mai singur.Ai început s-o iei razna așteptând să-ți sune telefonul,să-i răspunzi și să-i spui ce te-a determinat să faci toate astea.Telefonul nu a sunat,deloc iar tu nu puteai s-o suni deoarece nu erai îndeajuns de puternic.Credeai că e mai bine așa deși nu era deloc și te gândeai că nu mai are nevoie de tine să-i fii alături.În timpul ăla te-ai tot ascuns de oameni.Te-ai închis în tine foarte mult și aproape nu mai știai cum e să fii tu însuți.Unde era cel sentimental,cel tandru,cel iubitor?Pur și simplu toate astea parcă se închisese într-un geamantan ce nu mai putea fii deschis o vreme lungă.
N-ai mai rezistat și ceva ți-a spus că tu trebuie să vorbești din nou cu ea,și ai vorbit.Te simțeai altcineva pentru că omul care ți-a lipsit o lună,sau două era din nou acolo și puteai să-i vorbești.Ai stabilit că trebuie să te duci acolo și s-o vezi din nou.Și te-ai dus.
Când ai ajuns acolo…nu ai fost tu.Erai fericit,dar te simțeai terminat.Îți murise o speranță care pentru tine a contat mereu și cu care te obișnuisei să trăiești în suflet.Te plimbai cu ea și în mers vorbeai,dar tu știi că atunci când îi vorbeai erai rece.Nu voiai să te mai vadă ca înainte cum te știa ea : sentimental nebun și cald.Acum păreai rece și dragostea pentru tine,era plecată de mult.Ai nevoie de ea,doar ea poate să-ți aducă soarele pe cer,doar ea poate să te facă să uiți de ploi.Dar odată avusesei o imagine c-o să plece și știai că se va întâmpla.Și a plecat.Acum rolurile s-au inversat.Din nou te simți rău,deși nu a trecut decât o zi de când ți-a spus că pleacă pentru că nu mai poate sta să îndure atâtea lucruri.Nu știi ce să faci.Tu tot plângi și simți că nu poți s-o mai duci așa prea mult timp.Dar ce-ți rămâne de făcut?Te-ntrebi,oare ce vă leagă atât de mult de nu poți pleca pur și simplu să uiți de durere,de totul?Unde-ți sunt zilele alea fericite?De ce mereu ți se întâmplă la fel și la fel de parc-ai fii blestemat…?Știi bine că trebuie să fii puternic și să nu te lași bătut.Trebuie să-ți urmezi principiile,să-ți urmezi toate visele pe care vrei să le îndeplinești.Kit că le vei îndeplinii sau nu,până atunci tu trebuie să ai o armură din fier,să fii mai puternic.Tu nu vei mai pleca niciodată.Vei sta luptându-te cu tine și cu restul lucrurilor…chiar dacă nu e ușor deloc să faci toate astea.
Nu-ți pierde speranța!

Planul unui suflet blând

Un suflet blând va alege mereu să moară pentru cineva drag.Va alege să le fie bine altora cu condiția ca persoana aia să fie mereu acolo.Să fie luminoasă ca o rază de soare,să nu îi poată uita niciodată chipul.
În postul ăsta vorbesc din propria mea perspectivă,poate altora li se pare o prostie,dar fiecare gândește dintr-un anumit punct de vedere.
Planul unui suflet blând va fi întotdeauna dorința nebună de a fi răutăcios din pricina unor lucruri rele care i se întâmplă.Își va dorii mereu să poată și el să fie ca alții și să își bage picioarele în tot ce e mai bun în jurul său.
Am lucrat la planul ăsta ani buni de zile după multe picioare luate în spate,după multe răutăți.Mereu am lăsat de la mine,mereu și mereu am plecat eu cu capul în jos și mereu am plecat foarte târziu.Mi-a fost teamă mereu să stau alături de cineva,căci am fost învățată că mai târziu cineva tot o să își bage picioarele în „munca” mea.
Dar sunt un om ce greu se schimbă,chiar dacă lumea mă acuză că m-am schimbat…defapt asta s-a întâmplat în legătură cu vestimentația.
Aș vrea să am și eu un suflet jegos,să le arăt unora ce înseamna asta defapt.Aș vrea și eu să îmi bat joc de cineva prin vorbe aruncate aiurea,aș vrea și eu să fac rău.Vreau să îi văd și eu la rândul meu pe alții plângând așa cum multe persoane m-au văzut pe mine și pe la spatele meu râdeau.
Mereu am realizat că am fost un nimeni în ochii tuturor și cândva vei realiza și tu cititorule asta.Am fost mereu EU în fața tuturor.Niciodată nu m-am ascuns după măști de fier.Am apărut așa cum sunt,cu bune și cu rele și niciodată nu mi-a fost rușine cu mine.
Am fost mereu luptătoare și nu m-a dat nimic înapoi indiferent cât de rău mă simțeam pe interior.Mereu am încercat să-i fac pe alții să zâmbească când mie nu îmi era bine.Am fost mereu o fire pașnică,o fire bună de care să îți bați joc.Am susținut până în ultimul punct.
Acum ce am devenit? Am devenit un om slab,care nu mai înțelege rostul lui.Nu înțelege de ce stă cu mâinile în buzunar și nu face ceva.Acum am lăsat capul în jos și nu l-am mai ridicat din pământ,am devenit pustie și tristă.Am înțeles că tot ce se întâmplă în timp se întâmplă doar ca să te facă mai tare,dar acum chiar simt ca nu a fost deloc asa.
Nici măcar timpul nu ma mai ajută…simt că nu mai trece în favoarea mea.
O să mă schimb și n-o să mai fiu pentru nimeni acolo când are nevoie.Și de data asta o să meargă…și o să fie mai bine.O să vă urăsc fără nicio jenă! 🙂

Wha’ the hell ?

Aud mereu cum sunt strigată.O parte din mine mă strigă mereu.Îmi spune „Ramona,trebuie să faci ceva.Nu mai sta să privești tot ce se întâmplă,mereu există cineva care are nevoie de tine!”.Astăzi mi s-au întâmplat niște chestii ciudate în autobuz.Ascultam muzică și deodată mi s-a încețoșat văzul.Am primit niște flashuri oribile,dar am continuat să cred că nu e nimic adevărat.Tot uitându-mă pe geam chinuindu-mă să văd ceva,se pare că se întâmpla aceeași chestie.
Am văzut niște imagini cu mine într-un accident c-o mașină.Auzeam voci care mă strigau pe nume deși în timpul ăla ascultam muzică la căști.În mintea mea am devenit speriata și simțeam un mare gol în stomac.Mă gândeam că poate e un semn,ceva din viitor.M-a făcut să cred că acel „eu” încearcă să-mi spună ceva mie.Da știu că această propoziție e stupidă,dar bănuiesc că se înțelege.Am încercat să analizez ideile dar nu înțeleg nimic.Știu decât că de ceva vreme nu pot să dorm,am început să iau somnifere aproape zilnic.Nu știu,îmi pun o întrebare mereu „Oare chiar înnebunesc?”.
Încă mă simt ciudat…Am ajuns acasă verde la față și imediat am simțit că trebuie să fac un duș rece ca să mă pot liniștii.Deși am o groază pe cap și sunt stresată și de multe lucruri,acum mă bântuie și asta…
Fuck!Oare ce mai pot face cu mine?M-am scârbit de tot ce se întâmplă…

mâini reci

M-am săturat să-mi fie atât de dor încât să-mi îngrop fericirea.M-am săturat să te caut și să te aduc înapoi pe drumul bun.
M-am săturat să fug atât și să-ți cerșesc dragoste ca mai apoi tu să mă alungi.M-am pierdut în sufletul tău și nu pot găsii o cale să ies de acolo.Nu pot și pentru asta am acum nevoie de timp.M-ai îmbrățișat,mi-ai strâns mâinile până în ultimul ceas.În fiecare zi ești în sufletul meu,în fiecare zi îți simt mirosul de parcă ai fi aici.Când mă gândesc la tine mi se răcesc mâinile și încep să tremur.
A fost o vreme în care am simțit că trăiesc pentru tine,de dragul tău.De dragul tău mă trezeam și de dragul tău adormeam.
Acum când am nevoie de tine,simt că ești departe de mine,nu mai sunt în ochii tăi.Am încercat mereu să mă ascund,să nu vezi cum mă simt,ce ofuri am.Am reușit până aseară când am cedat cu totul.Mi-am dorit mereu să nu spun ceea ce ți-am spus aseară,mi-am dorit mereu să fiu alături de tine.
Acum ceva s-a schimbat,s-a spulberat.Am obosit și pentru tot răul ce s-a adunat în mine acum am nevoie de timp.Timp să uit,timp să-nvăț să zâmbesc fără ajutorul tău.
Mi-e foarte dor de tine.Stau cu telefonul în mână…și aș vrea să-l aud sunând.Aș vrea să te sun,dar nu pot și nu din orgoliu…din teamă să-ți aud vocea.
Am nevoie de tine…fă ceva să mă întorci înapoi.

Cristina Florea ♥

Eu când tac, scriu.

Blogu' Lu' Asteri

La intrebarea "Dragoste sau Frica?" raspunsul este frica pentru cei mai multi dintre noi care urasc tot ce nu inteleg si accepta cu bratele deschise tot ce trebuie sa refuze cu strictete. Eu incerc sa ma schimb,tu ce vei face?

Pishky's Blog

Numai cuvintele zburau între noi, înainte și înapoi - N. Stănescu

Mirosul Vietii Mele

it smells like a book

The WordPress.com Blog

The latest news on WordPress.com and the WordPress community.