Arhive blog

Astazi?

Astăzi?

Astăzi a fost o zi extrem de frumoasă pentru mine.În mare din cauză că mă simt fericită lângă persoana cu care sunt.
Îmi dă multe motive,unul dintre ele ar fi să lupt pentru relație.E altfel decât orice relație am mai avut.Chiar și cea mai mare relație (2ani) este doborâtă de aceasta.Poate pentru ca fiecare este în felul lui.
Îmi place să-i strâng mâna lui „gigantică” față de a mea,îmi place să îl strâng intens în brațe,îmi place să îl sărut chiar dacă e mai înalt cu un cap decât mine.
Îmi place ce este el,îmi place ce suntem împreună.Nu vreau să-l schimb,deși are defecte și eu am defecte,orice om are defecte,dar defectele lui și ale mele ne face să ne completăm unul pe altul.Îl ador pentru că îmi face inima să bată la extrem când suntem împreună,pentru că îmi dă poftă de viață!Îl ador acum dar în timp o să îl iubesc și sunt mândra de asta.Pentru că știu sigur că merită să fac asta.Meriți!
Vreau să rămânem așa,vreau să trecem peste orice deal care va apărea în calea noastră.Sunt fericită datorită ție,datorită nouă.
Am nevoie de tine! 4evă’ !

Asta e ce simt

E greu să-mi mai exprim durerile tulburătoare
Parcă durerea cuvintelor tale e nemuritoare,
Mă simt ca un om drogat care acum e dependent
De dragoste,băga-mi-aș pula-n el de sentiment!

Știu și eu că indiferența doare,
Ai reușit să treci și peste asta,să-mi calci sentimentele-n picioare
Visez des,dar este doar o iluzie,
Acum zac pe patul de moarte,viața-mi curge într-o perfuzie.

Nu mai trăim împreună,ai plecat și-s în tăcere
Și încă nu vreau să recunosc vreo urmă de durere,
Căci sunt puternică,tu n-o să mă dobori
Tu trăiești în alb negru,eu acum trăiesc în culori!

Sunt o singuratică condamnată la realitate
Dar tu ești un laș lipsit de personalitate,
Încă sunt trează așa că profit să scriu
Și să îmi las în foi sufletul ce-i încă viu!

Ai preferat să fi înfrânt,și acum regreți
Din povestea asta,poate ai reușit ceva să-nveți
Dar îți spun încă odată Deschide ochii bine
Că sigur se mai găsesc alți fraieri ca tine!

Regret și eu că te-am ridicat
Și că am riscat,oare ști cât m-am luptat?
Că ți-am jurat fidelitatea eternă
Și-am rămas singură strângând în brațe o pernă!

Dragoste=viciu=suferinta + regrete

Chiar am început să cred că dragostea e o prostie.E o mare farsă! De ce cred asta? Pentru că astăzi nu mai avem parte de sinceritate,fidelitate,respect și dragoste.Nu mai avem parte de nimic decât de falsități.Și de câte ori încercăm să facem ceva să fie frumos,să avem o relație…de fiecare dată plecăm cu capul în jos.Am început să cred că așa e destinul.
Noi oamenii,nu mai putem să fim fericiți.Noi suntem ca niște roboți care suntem condamnați la mai mult rău și mai multă suferință.Orice am vrea să facem să fie bine nu se întâmplă așa.Fericirea asta cică ar trebuii să fie frumoasă,dar eu am ajuns la concluzia că defapt mai mult ne rănim pentru că e prea scurtă.Nu mai cred în dragoste,și nu mai vreau să cred asta.Vreau să mă oblig să cred asta.Vreau și eu să fiu un om rău,care nu mai suferă din nimic adică din dragoste.Pentru mine dragostea e un nimic!Niciodată nu m-a ajutat în vreun fel..a știut decât să își bage cuțitul în inima mea și să o sfărâme.De ce face asta cu noi?Iar eu,ce am făcut să merit asta?Toți promit multe,dar eu nu mai cred nimic!
Dacă aș putea să îmi pun o dorință și să știu că se va îndeplinii,mi-aș dori să știu dacă omul respectiv ar merita să îi port sentimente!Așa nu aș fi doar eu fericită,ci am fi toți!
Nu înțeleg nimic din sentimentele astea.Și nu înțeleg cuvintele „S-a terminat!” ,de parcă totul ar fi fost atât de simplu.Urăsc dragostea,urăsc ce am iubit cândva sau ce începusem să simt de curând pentru o anumită persoană.Suntem toți oameni,că suntem ori tineri,ori bătrâni dar ce știu este că nu merităm asta!
Cred că dragostea asta este ca un viciu,de care nu mai putem să scăpăm niciodată și ea continuă să ne facă rău în permanență!

Schimbari.

De sentimentele tale nu îmi este teamă
Și parcă simt cum vocea ta caldă mă cheamă,
În jocul iubirii tale sunt o specială damă
Iar bătaia inimii tale mă face să uit orice dramă.

Nu știu ce sens pui în această poezie
Însă eu simt cum sufletul meu curge pe hârtie
Că deja am ajuns să scriu pentru tine,
Sper să ne fie bine,să avem în gând o frumoasă amintire!

Ești imaginea care nu îmi mai iese din cap
Și totuși ești stresul acumulat de care nu vreau să scap,
Toate sentimentele tale în sufletul meu încap
Și mă consolez cu tine și cu muzica rap.

Sentimente vii.

Sunt momente în care îmi doresc să mor
Altele în care nu vreau să mai plâng de dor
Să nu mai pierd tot ce ador
Să nu mai joc în viața asta,ca și un actor.

Toate lucrurile acum mă depășesc
Nu știu în ce dracu să mă regăsesc
Vreau să lupt,dar nu reușesc
Toți au plecat,și acum îmi lipsesc.

De tot ce a fost,mereu îmi amintesc
Astea sunt amintirile,cu care mă amăgesc
Mă gândesc decât la persoana de care am reușit să mă îndrăgostesc
De cel pe care l-am pierdut,deși îl iubesc.

Acum plâng,trecutul îl citesc
Și pe zi ce trece,sentimentele tot cresc
Aș vrea să dispar,să numai pierd tot ce-mi doresc
Să-mi smulg inima din piept,ca să nu mai iubesc.

Dragul meu

Avem deja o lună și tot ne ținem de mână,
Și pășim pe drumul vieții,tot împreună
Cu tine am aflat ce înseamnă fericire
Și cuvântul căldură,nu răcire.

Zi de zi reușești să trezești sentimente în mine
Zi de zi ne încălzim amândoi ca să ne fie bine,
Doar tu ști să mă atingi cu mâini fine
Și îmi doresc să fiu mereu cu tine.

Cu pasiune

Cât ai vrea să mă privești în ochii verzi
Că începi să realizezi cât ești de fraier dacă îi pierzi
Ai vrea să îi privești până la amiezi…
Să dormi cu chipul ei în pat,și niciodată să n-o abandonezi.

Simți cum sub aerul poluat plutește dragostea
Și ai face orice s-o privești de sus din cer ca o stea
Adesea erai prea sus n-o puteai atinge,dar o privire îți ajungea
Și brusc când coborai lângă ea sufletul ți-l atingea.

În ochii ei se îneacă marea când o părăsești
Că ea pe tine te iubește,tu pe ea o iubești
Și-ar da și viața ca în ochii ei să citești
Iubirea sinceră ca dintr-o carte cu povești.

Sunt o simplă tânără adolescentină
Care visează la dragoste pură,pentru ea o adevărată rutină
Este un simplu sentiment care mereu mă anină
Că pentru dragoste,mă transform în asasină!

Sunt zeița sentimentelor din capul meu
Că ce-i frumos îi place și lui Dumnezeu
Vreau să mergem împreună până la apogeu
Ca doi nebuni să ne ținem de mână mereu.

Cristina Florea ♥

Eu când tac, scriu.

Blogu' Lu' Asteri

La intrebarea "Dragoste sau Frica?" raspunsul este frica pentru cei mai multi dintre noi care urasc tot ce nu inteleg si accepta cu bratele deschise tot ce trebuie sa refuze cu strictete. Eu incerc sa ma schimb,tu ce vei face?

Pishky's Blog

Numai cuvintele zburau între noi, înainte și înapoi - N. Stănescu

Mirosul Vietii Mele

it smells like a book

The WordPress.com Blog

The latest news on WordPress.com and the WordPress community.