Un an de blogareala

Deci am împlinit 1 an de blogăreală.Un an plin de amintiri frumoase care sunt vărsate aici pentru că așa am ales.Pentru că am pus preț pe lucrurile pe care le-am scris aici și multe picături de dragoste.
Îmi place ceea ce scriu aici și nu prea m-aș vedea fără acest blog.Pentru mine el este un jurnal public unde am scris tot ce mi-a stat în cale și orice gând aveam îl puneam în mișcare.
Este mai important decât orice altă activitate la care mai iau parte uneori și prin el am învățat să mă deschid și să îmi las imaginația să vibreze în mintea mea.
Pentru mine nu a fost niciodată o pierdere de timp să scriu.Și nu după mult timp am început să realizez cât de importantă era foaia,gândurile și pixul pentru mine.Am învățat să mă evaluez,să învăț din greșeli și mi-a fost de mare ajutor în legătură cu stresul,problemele de acasă și chiar și dezvoltarea vocabularului.
El pentru mine este un bun ascultător care niciodată nu a încetat să îmi anuleze starea proastă.Mereu mi-a limpezit gândurile,m-a făcut să zâmbesc pentru vizitele oamenilor și cel mai bun lucru: că oamenii au avut plăcerea de a mă citi!
Am simțit că mă transform în alt om și din cauza acestui blog pentru că au fost și aici oameni care mi-au fost alături și m-au făcut să îmi schimb opinia în legătură cu diferite lucruri pe care eu le vedeam altfel.
Mereu am scris pentru că am avut nevoie și pentru că am știut că e cineva acolo care mă citește și îmi va spune părerea lui despre mine.Părerile proaste au fost un pas înainte de fiecare dată.Am valorificat și cea mai urâtă vorbă și mi-am spus că trebuie să continui și pentru mine dar și pentru cititori.
Și vreau să vă mulțumesc că ați fost alături de mine în acest an și că ați petrecut citind printre alte bloguri și blogul meu.O să mă țin în continuare de treabă și o să dau tot ce e mai bun din mine mai ales în poezie!
Mulțumesc încă odată!

Cel mai frumos lucru

S-a întâmplat un lucru ce credeam că nu se va mai întâmpla vreodată.Sunt șocată,pur și simplu nu îmi vine să cred că am iubit pe cineva atât de mult încât acum am simțit din nou că mă leagă ceva de aceea persoană.Pot să spun că acum inima mea nu mai poartă doliu,că simt că cineva printre părinții mei mă iubește.Cineva care nu m-a uitat,printre toate lucrurile care au fost între noi.Cineva care regretă ce sa întâmplat cu noi doi,cineva care mi-a readus speranța în suflet.Care mi-a arătat că pot iubii,care mi-a arătat că mă merită,prin toate lucrurile astea la care nu mă așteptam niciodată.Mi-am dat seama și eu că am greșit,știu că am făcut-o dar amândoi suntem vinovați.Sunt vinovată pentru că am aruncat la gunoi o persoană bună,care m-a iubit,o persoană pe care l-a durut despărțirea atât de mult încât ajunsese să mă urască pentru asta.S-a ajuns la tot ce era mai rău,la ceartă,la nepăsare.Și el e vinovat pentru greșelile lui,și apreciez că a recunoscut asta,că a recunoscut că suntem vinovați amândoi.

Acum am speranța că o să repar tot ce am stricat,că o să am din nou cel mai prețios lucru pe care l-am avut mai demult,și dacă o să îl am din nou,o să îl țin strâns lângă mine și o să trec cu el prin toate problemele ce or să existe.Nu vreau decât să îmi înșir povestea pe câteva rânduri,să îmi înec aici aceste clipe de fericire.Să simt cum îmi bate inima tare,atunci când scriu așa cum îmi bate de fiecare dată mai ales când vine vorba să scriu despre o persoană dragă mie.Nu vreau să mă mai gândesc la nimic,decât la ce va urma între mine și aceea persoană.Să mă gândesc că or să fie clipe frumoase,care nu se vor mai termina niciodată pentru că de acum simt că vreau să merg cu aceea persoană până la capăt.Simt că m-a readus din nou cu picioarele pe pământ și simt că lângă el mi-e locul.

Și toate astea doar pentru că te iubesc din tot sufletul meu.

Și pentru că vreau să reparăm ce am stricat cândva.